duminică, 10 august 2014

Biserica fortificată din Homorod

Biserica fortificată și satul Homorod. Vedere spre vest din turnul-donjon al bisericii.



În timpul domniei regelui Geza al II-lea al Ungariei (1141-1162) au venit din Flandra nişte „oaspeți” de origine germană (hospites flandrenses), care vorbeau o limbă nu foarte diferită de cea a saşilor. Se spune că s-ar fi stabilit pe o colină din apropierea actualului sat Homorod şi că localitatea a purtat numele Petersdorf, după sfântul care era patronul bisericii. Din motive de siguranță și pentru a avea mai aproape o sursă de apă, sătenii s-au mutat în josul „dealului” (ham) pe care l-au „defrişat” (roden), de unde şi numele localităţii, atestat prima oară în 1400 – Hamerodia. Vecinii unguri spun însă că pârâul din preajmă purta deja numele în cauză şi că acea colonie din Flandra l-ar fi luat din limba maghiară, în care hamar însemna „repede”. Însă cercetătorii nu au reuşit să stabilească cu exactitate dacă vreuna dintre cele două tradiţii este adevărată sau dacă lucrurile au stat cu totul altfel. 


Arculul triumfal romanic ce despărțea corul de restul bisericii. Astăzi, vechiul cor se află la baza turnului-donjon. În conca absidei apare, foarte şters, Christ în mandorlă, stând pe un curcubeu (Majestas Domini), înconjurat de simbolurile evangheliştilor, numite tetramorph. De ambele părţi apar heruvimi şi intercesorii Maria şi Ioan deci Deisis, temă iconografică de tradiţie bizantină.  



Biserica a fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea în stil romanic și în formă de sală, o raritate faţă de planul cu trei nave al celor mai multe biserici săseşti. Corul a fost ridicat la est, cu o absidă semicirculară deschisă spre restul bisericii printr-un arc triumfal. Biserica era foarte mică şi avea o clopotniţă în partea de vest cu o boltă în cruce la parter şi cu un mic portic peste un portal cu trei arce semicirculare în retragere. La al doilea nivel avea o arcadă semicirculară, astăzi zidită, prin care se intra în tribuna de vest a bisericii. Sala bisericii era cândva acoperită cu un tavan de lemn, care a fost înlocuit la 1500 cu o boltă gotică susţinută de patru coloane adosate în colţurile sălii. De o parte şi de alta a turnului clopotniţă au fost ridicate alte două construcţii. În cea de la sud se urcă printr-o scară în spirală, care duce în pod. Turnul clopotniţă nu a fost niciodată împărţit în etaje, dar se pare ca existau scări de lemn care porneau din tribuna de vest până la coridorul de apărare din vârful lui. 


Boltă ogivală cu arcurile ușor frânte în partea lor superioară


Arcul triumfal este zidit, iar vechiul cor din perioada catolică se află astăzi ascuns în primul etaj al turnului de la est. Pereţii lui sunt împodobiţi cu fresce care datează din trei perioade – secolele al XIII-lea, al XIV-lea şi al XV-lea. În conca absidei se mai păstrează un Christos în glorie, care stă pe un curcubeu, înconjurat de cele patru simboluri ale evangheliştilor. De o parte şi de alta lui sunt Fecioara Maria, apostolul Ioan şi heruvimi, o compoziţie de tradiţie bizantină, intitulată Deisis. La nord au fost pictaţi cei doisprezece apostoli, iar pe peretele de sud ciclul Patimilor, sub care se mai disting urmele unei picturi anterioare.

În registrul interior, pe peretele absidei, apar cei 12 apostoli, aşezaţi sub arcade treflate, printre care se înalţă turnuleţe cu acoperişuri de ţigle, încoronate de cruci. Din elementele componente, arhitectura se distinge cu mai multă claritate, desenată în linii roşii, groase, cu duct egal.
Deasemenea, pe peretele de sud al corului s-au păstrat picturi din această primă fază, majoritate aproape şterse, aparţinând ciclului Patimilor lui Isus. Într-un fragment de pe peretele de nord se disting clar cele două straturi consecutive ale picturii. Partea superioară a fragmentului păstrat prezintă un Vir dolorum spre care se înclină Maria, mâinile lor întâlnindu-se într-o mişcare deosebit de armonioasă. Lângă Isus, un înger ţine în mâini o filacteră. Scena a fost delimitată de un chenar ornamentat, care a rezistat doar parţial timpului. Influenţa picturii trecento-ului italian este evidentă în acest fragment care datează de la finele secolului XIV.

Deasupra acestor rămăşiţe se ridică un uriaş turn-donjon din blocuri de piatră, care se aseamănă celor de la Movile, Netuş, Iacobeni şi Stejeriş. Turnul este înalt de aproape 28 de metri şi se sprijină pe pereţii corului, dublaţi de un strat gros de piatră. Pe partea de sud a fost amenajat un gang care se termină cu una dintre vechile ferestre gotice ale aceluiaşi cor, transformată în uşă. La dreapta acestei ferestre pornesc nişte trepte care duc la nivelul superior, boltit în cruce. De aici, o altă scară duce la nivelul al treilea, acoperit cu un plafon de bârne. Alte scări de lemn leagă un nivel după altul, până la cel de al optulea, care poartă coridorul de aparare.
În 1623 un incendiu a nimicit toate părţile din lemn ale cetăţii. O inscripţie de pe latura estică a turnului aminteşte că atunci a ars acoperişul, reînnoit în 1626. „Anno 1623 dic 13 Aprilis incendio per incuram Andreas Henrich orto conflagrata haec turris restauratur 1626 jun. 19, pastore existente Georgio Vustio”. („În anul 1623, în a 13-a zi a lui aprilie, din neglijenţa lui Andreas Henrich un incendiu a cuprins în flăcări acest turn - restaurat în 1626 iunie 19, pastor fiind Georg Wust”). Tot în acest turn au fost mutate în 1932 şi cele trei clopote care stăteau până atunci în clopotniţă. După ce a fost zidit arcul triumfal, biserica nu mai avea altar. Sătenii inventivi au spart peretele de sud şi au construit un nou cor în 1784, schimbând astfel orientarea bisericii.


Sala are un tavan casetat, cu un medalion ornamentat pe care este scris anul 1800. Mai există şi un amvon, cu panouri pictate popular, iar tribunele sunt împodobite şi ele cu picturi florale. În cor se află şi un altar din lemn, pictat. În centrul lui este Christos răstignit, cu numele scris în germană, latină şi ebraică. Este flancat de alte doua statuete – Sfântul Petru cu cheia şi Sfântul Pavel cu o sabie. Deasupra altarului se înalţă orga, iar la dreapta ei se află actuala intrare. 


Biserica posedă un altar nou, construit în anul 1684 pe latura de sud a navei; vechiul altar a fost izolat printr-un perete despărțitor. Altarul și orga formau o unitate. Tabloul principal al altarului are coloane care flanchează Răstignirea; lateral de la aceasta sunt statuete din lemn cu apostolii Petru și Pavel. Deasupra tabloului principal se află o inscripție religioasă conținând data de 1794.
Orga în stil baroc a fost construită de Andreas Eitel din Brașov și poartă anul 1793. Ea deține o claviatură, pedală și zece registre. 

Detaliu din pictura altarului
Sfântul Petru. Lipsesc cheile din mâna stângă.
Sfântul Pavel

Coronamentul amvonului și parapetul sunt zugrăvite. O inscripție indică faptul, că lucrarea a fost executată de Georg Poldner și Johann Folbarth din Sighișoara în 1793. Trei panouri pictate împodobesc amvonul: o Biblie pusă pe o stâncă, un putto prezentând Biblia într-o rază ce țâșnește din inima lui și un semănător


Fortificaţia care înconjoară biserica nu a fost niciodată cucerită. Prima incintă este rectangulară şi a fost construită în secolul al XV-lea. Are turnuri pe colturi, cu maşiculii. Între turnuri, zidurile aveau două drumuri de strajă suprapuse, care se sprijineau pe console de lemn. Pe latura de vest este un mic turn poartă care străjuieşte intrarea. Curtina interioară a fost înconjurată de un al doilea zid de apărare, iar în 1657 turnul din nord-vest a fost înlocuit printr-unul înalt de 10 m, cu cinci colţuri şi cu patru niveluri, devenit apoi „turnul slăninei”. Zidurile lui au fost pictate la nivelul al patrulea cu decoraţii roşii şi albastre şi trei nişe purtau trei inscriptii care spuneau povestea lui. Satul s-a numit în vechime Petersdorf, după biserica închinată Sfântului Petru. Ridicată în a doua jumătate a secolului XIII, biserica evanghelică este una dintre puţinele biserici cu un plan de bazilică romanică-sală, și nu are o structură cu trei nave, ca cele mai multe dintre bisericile construite de sași. Puternic întărită după 1500, cu două incinte de fortificaţii, biserica-cetate din Homorod nu a fost cucerită niciodată. 




Surse:
Juliana Fabritius-Dancu - Cetăţi Ţărăneşti Săseşti, Revista Transilvania, Sibiu 1983

duminică, 6 iulie 2014

Biserica Neagră și statuile ei



Am ales să modific aspectul celui mai vizitat obiectiv din Brașov pentru a puncta rolul esențial al bisericilor gotice construite în Evul Mediu. Nu mulți sunt cei care știu că lipsa fondurilor a făcut imposibilă construirea celui de-al doilea turn al Bisericii Negre, ba chiar a întârziat finalizarea celui sudic cu 37 de ani. Iată, astfel, un Brașov diferit, cu o biserică terminată întocmai după planurile inițiale. Însă doar cu ajutorul imaginației am putea pune un semn de egal între finalizarea construirii unei astfel de biserici și avântul credinței mântuitoare, după cum Maurice Vieux scria în Lumea constructorilor medievali: „O catedrală nu este un fapt religios și nici un elan al credinței, ci pur și simplu o realizare socială a unei societăți dintr-o anumită epocă. Dacă la temelia construcției ar fi stat credința, acea credință care face să se mute munții din loc, nicio catedrală, nicio biserică nu ar fi rămas neterminată din cauza lipsei de bani. Căci constructorii lucrau pentru bani, nu pentru mântuirea lor.” (Les Secrets des bâtisseurs, 1975) 

Și, că tot am amintit de constructorii medievali, voi începe descrierea statuilor ce împodobesc Biserica Neagră prin amintirea figurii îngenuncheate de pe contrafortul răsăritean al navei nordice, cea lipsită de cel de-al doilea turn prevăzut în planul inițial.


În partea stângă a „Portalului de aur” a laturii nordice se află statuia unei calfe (lucrător calificat după o perioadă de ucenicie) așezată pe primul contrafort. Este o figură îngenuncheată, care ține mâna dreaptă întinsă în jos, în timp ce se sprijină cu cea stângă. Denumirea de calfă a fost preluată dintr-o legendă încă neconfirmată din alte surse contemporane. Este menționat faptul că figura este sculptată astfel pentru a sugera acțiunea de asigurare a verticalității zidului cu ajutorul unei sfori legată de o bucată de plumb. Potrivit legendei, această calfă deosebit de harnică a fost împinsă de pe schelă de către meșterul său invidios, deoarece era mai pricepută în meserie decât el și se temea ca nu cumva să-i ocupe rolul și să fie demis din funcție. A doua zi de la comiterea crimei, calfa a fost găsită la baza contrafortului și, crezând că a fost doar un accident de muncă, colegii săi s-au hotărât să-i ridice un monument în vârful contrafortului, fiind reprezentat în poziția imediat înaintea căderii. După toate aceste urmări, meșterul invidios nu și-a mai găsit liniștea și a ales să se autodenunțe la tribunal. Probabil el a fost executat chiar în Piața Sfatului, în văzul statuii calfei.

La fel ca toate celelalte statui, reprezentarea acestei calfe s-a degradat foarte mult în timp. În cursul campaniei de restaurare din 1970 s-a hotărât coborârea lor și expunerea în interiorul bisericii. Statuia calfei a fost refăcută cu ajutorul donației de familie inițiată de Hildegard Schlandt (1909 - 1988), văduva lui Walter Schlandt - organistul Bisericii Negre între anii 1962 - 1965, și mama lui Hans Eckart Schlandt - organist la aceeași biserică din 1965 până în prezent. Astfel că, actuala statuie de pe contrafort a fost executată de sculptorul Kurtfritz Handel după o concepție proprie, încuviințată de familia de donatori.






1. Prima statuie de pe latura sudică este o lucrare după original a sculptorului Hans Guggenberger (1902 - 1987) și îl reprezintă pe Ioan Botezătorul îmbrăcat într-un talar din blană de oaie și acoperit cu o manta, pe care o ține cu mâna stângă. Ioan Botezătorul a fost patronul francmasoneriei după scrierile cele mai vechi ale frăţiei. De altfel, el face cu mâna dreaptă simbolul cifrei 8, specifică statuilor care reprezintă învățători sau interpreți ai cuvântului divin (vezi tăietorul de piatră reprezentat pe biserica Saint-Philibert din Tournus). Această cifră este aceea a Companionajului sau a companionilor masoneriei operative din Evul Mediu. 


Cheie de boltă - Richiș (sursa foto)
Simbolul cifrei 8 sau al Companionajului
pe poarta de sud a bisericii fortificate din Biertan



„O anecdotă care reflectă starea de spirit a acestor lucrători de excelenţă, cum erau denumiţi în Evul Mediu companionii masoneriei operative, pe care o găsim sub numele de companionaj, narează un dialog dintre un vizitator al unui şantier de construcţie al unei catedrale şi cioplitorii în piatră. Întrebaţi ce fac, ei au răspuns pe rând: Îmi câştig existenţa, domnule, spuse primul bărbat sobru fără să-şi ridice capul, al doilea fără ezitare afirmă că taie o piatră, spre deosebire de al treilea care răspunse cu demnitate – construiesc o catedrală! Acesta din urmă era companion.” (Liviu Pendefunda, Dogmă sau libertatea gândirii)



2. Cea de-a doua statuie îl reprezintă pe Arhanghelul Mihail care ține în mână o sabie înflăcărată parțial deteriorată și calcă peste balaurul învins. Noua sculptură este opera lui Richard Boege, care și-a permis să modeleze capul într-o manieră modernă, după ce capul vechii statui s-a pierdut la executarea copiei din jurul anului 1912.


3. De asemenea, tot Richard Boege a sculptat și noua statuie a Apostolului Iacov (Iacobus Major, Iacov cel Mare), patronul pelerinilor care vizitau mormântul lui din Compostella, Spania. Mai înainte să fie în compania lui Isus, Apostolului Iacov și fratele său, Evanghelistul Ioan, au fost ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Pe cap are o scoică de pelerin, căci scoica avea pentru pelerinii din vechime un uz practic: datorită mărimii şi formei putea servi drept farfurie sau cană. În mana dreaptă are bastonul pentru peregrinări, iar în cea stângă o punguță. La picioarele lui stau două figuri îngenuncheate cu mâinile ridicate pentru rugăciune, cu un triunghi în mijlocul lor.

Cheie de boltă a bisericii evanghelice din Sibiu
cu reprezentarea Apostolului Iacov

4. Pe contrafortul al patrulea se află statuia lui Sf. Ieronim (340 - 420), care ține în mâna stângă o cârjă de episcop și în cea dreaptă un sul scris. El este cunoscut pentru prima traducere a Bibliei în limba latină, numită și „Vulgata”, folosită peste un mileniu în Biserica Catolică. Leul reprezentat sub picioarele lui face trimitere la legenda conform căreia, în timpul șederii sale în pustiu, a scos un spin din laba unui leu.


5. A cincea statuie o reprezintă pe Sf. Ecaterina din Alexandria stând pe un personaj ghemuit. Personajul principal este încoronat și ține în mâna dreaptă o roată, iar în cea stângă ținea cândva un paloș. Aceste atribute sunt uneltele de torturare folosite la executarea martirei creștine care la 25 noiembrie 307, la ordinul împăratului Maximinus a fost mai întâi trasă pe roată, iar apoi decapitată. Brașovul medieval a venerat-o în mod deosebit, ridicându-i o capelă gotică în locul unde astăzi se află corpul C al Liceului Honterus. De asemenea, curtea Bisericii Negre se chema până în secolul al XVII-lea „Curtea Sf. Ecaterina.” 

Noua statuie este o lucrare a sculptorului Richard Boege, care a modernizat capul ce lipsea din figura originală.

6. A șasea statuie reprezintă un cleric catolic. El ține un potir în mâna stângă, simbol al euharistiei. De-a lungul timpului a fost identificat cu parohul Thomas Sander, care între anii 1377 și 1419/1421 a fost primpreot al orașului Brașov. El este „începătorul principal atât al corului, cât și al Bisericii”, conform inscripției sale funerare din 1410, zidită acum în peretele din spatele altarului Bisericii Negre. Însă această identificare nu pare plauzibilă deoarece Biserica Catolică nu putea admite o asemenea cinstire a unui om aflat încă în viață.

Sculptorul noii statui este tot Richard Boege.

7. Același sculptor realizează copia statuii Evanghelistului Luca. Identificarea este simplă dacă se ține cont de prezența penei de scris din mâna dreaptă și a boului reprezentat pe scutul de la picioarele personajului. 

8. Apostolul Pavel este reprezentat în a opta statuie, ținând în mâna dreaptă o carte (probabil Biblia), iar în mâna stângă un paloș, care a fost distrus. 



9. Situat mai spre răsărit, contrafortul al nouălea îi revine lui Isus, care are în spatele capului o aureolă masivă cu o cruce de Malta. Cu mâna dreaptă ridică doua degete făcând un gest similar cu cel al lui Ioan Botezătorul de pe primul contrafort. În mâna stângă ținea o carte deschisă, însă aceasta a căzut în 2005. Noua statuie este lucrarea lui Hans Guggenberger, același care a sculptat și statuia Botezătorului. El a configurat fața într-un stil modern, după ce fața statuii originale căzuse în 1932.

10. În dreapta lui Isus se află Apostolul Petru. El ține în mână cheia simbolică (Evanghelia după Matei 16, 19). Noua sculptură este opera lui Richard Boege.

11. Pe contrafortul al unsprezecelea se află a doua figură încoronată, mai exact Fecioara Maria cu pruncul Isus în brațul drept. Ea ține în mâna stângă un trandafir de metal, iar sub ea se află un scut cu vechea stemă a orașului Brașov, reprezentând o coroană de crin, căci rădăcinile de pe stema actuală au fost adăugate abia în sec. al XVI-lea. Scutul este susținut pe o parte de un înger și pe cealaltă parte de un demon.  Trebuie știut faptul că Fecioara Maria este patroana orașului Brașov, dar și a Bisericii Negre. 

Noua statuie a fost lucrată de sculptorul sibian Kurtfritz Handel în 1983 după modelul de ipsos al Margarethei Depner (1885 - 1970).



12. Pe ultimul contrafort ocupat se află statuia lui Ioan Evanghelistul. Identificarea a fost destul de incertă, însă aspectul și poziția au putut face lumină. Ioan era cel mai tânăr dintre ucenici și cel mai preferat de Isus, iar pe cruce acesta i-a încredințat-o pe mama lui pentru a o avea în grijă (Evanghelia după Ioan 19, 26-27). Astfel, statuia reprezintă un personaj masculin tânăr, fără barbă și poziționat lângă statuia Fecioarei Maria. În mâna stângă are un potir, iar cea dreaptă o ține la piept.


Piața Sfatului
Din 1887, Nonnergasse sau Ulița Călugărițelor a purtat numele lui Michael Weiss,
jude al Brașovului care s-a opus guvernării tiranice a lui Gabriel Bathory în 1612.
Brașovul vechi. Vedere dinspre cetate.

Surse: Plastiken an der Schwarzen Kirche in Kronstadt - Gernot Nussbächer
Lumea constructorilor medievali - Maurice Vieux
Dogmă sau libertatea gândirii - Liviu Pendefunda