duminică, 27 decembrie 2015

Hala Laminorului a fabricii de țevi Republica

Reptilianul




Construirea uzinelor de la Republica (B-dul Basarabia) se datorează industriașului român de origine greacă Nicolae Malaxa, care a dezvoltat începând cu anii 1920 ateliere de reparare și producție de locomotive. În anul 1921, Malaxa a cumpărat un teren aflat la periferia Bucureștiului și a construit un atelier de reparații pentru locomotive, care a primit numele industriașului. Proiectul a fost un succes, iar fabrica s-a dezvoltat într-un ritm rapid, astfel încât în 1928 s-a construit prima locomotivă „Malaxa”, în următorii cinci ani au mai urmat încă o sută, iar în anii treizeci au fost demarate și alte proiecte, printre care și uzina de țevi „Republica”. Începând cu 1936, toate intervenţiile asupra ansamblului de clădiri se datorează arhitectului Horia Creangă. Hala de ţevi, dar şi restul incintei industriale sunt citate în diverse istorii internaţionale ale arhitecturii, fiind reprezentative pentru modernism. Ansamblul de clădiri ocupă o suprafață ce depășește 90 ha. Acesta cuprinde laboratoare, hale, clădiri de serviciu, locuințe etc., dar doar o parte  dintre ele mai sunt funcționale astăzi. 

În 2008, compania Maharashtra Seamless a câştigat într-o licitaţie utilajele de fabricare a ţevilor petroliere ale uzinei Republica, aflată în faliment. Acestea au fost dezmembrate şi transferate la o unitate de producţie din India. De atunci fabrica de ţevi a fost supusă unei distrugeri lente cauzată de furtul de materiale de construcţie. Atât Fabrica de Ţevi, cât şi restul clădirilor realizate de Nicolae Malaxa sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice, iar de puțin timp se încearcă o reconversie urbană a monumentului-ruină, care ar implica demolarea unei mari suprafețe din Hala Laminorului. (vezi Observatorul Urban)



















Surse info: Observatorul Urban 
vezi tot articolul

luni, 30 noiembrie 2015

Palatul Adevărul

Reptilianul




Degradarea avansează rapid în fosta tipografie Luceafărul din Palatul Adevărul. Aici a luat naștere ziarul Adevărul în 1888, continuat de publicația Dimineața (1904). Fosta sală de așteptare și vechiul hol încă mai păstrează golurile portretelor lui Alexandru V. Beldiman, Constantin Mille, Gheorghe Asachi, Ion Heliade-Rădulescu, George Barițiu sau C.A. Rosetti. Totul se sfărâmă și cade în bucăți mici de la ultimul etaj, unde încă mai poate fi găsit laboratorul lui Iosif Berman, primul fotoreporter autentic din România, care a lucrat aici începând din 1925 și până în 1938. 






















Foto: Jonas Raider (www.bromadictravels.com)


Articole mai vechi:


vezi tot articolul

vineri, 6 noiembrie 2015

Centura de fortificații a Bucureștiului

Casmirovici Robert
Pe fondul presiunilor asupra Principatelor Unite de către Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul Rus – domnitorul Carol I ordonă mai multor comisii de ofiţeri să studieze posibilitatea fortificării unor obiective din Câmpia Română. S-a stabilit că cele două priorităţi mai complexe sunt „Cetatea Bucureşti”, un inel fortificat în jurul capitalei, şi Linia fortificată Focşani – Nămoloasa – Galaţi, ultima dintre ele menită să oprească numai atacurile dinspre nord-est.

1882 este anul în care este chemat la Bucureşti generalul Henri Brialmont, arhitectul fortificaţiilor de la Liege şi Anvers, prin urmare o somitate în domeniu. Prin alegerea unui proiectant belgian, Carol I a căutat să evite un scandal diplomatic, Belgia fiind la acea dată o ţară neutră.






Planurile originale au prevăzut o linie principală de rezistenţă cu un perimetru de 72 de kilometri, compusă din 18 forturi dispuse din 4 în 4 kilometri şi 18 baterii intermediare. A mai fost conceput şi un nucleu al cetăţii, dar care nu s-a materializat niciodată. Oficial, lucrările au durat puţin peste 10 ani, din 1884 până în 1895. Din pricina reducerii considerabile a costurilor, numai forturile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Jilava apucă să fie finalizate după planurile originale. Celelalte aveau să fie simplificate, de dimensiuni mai mici, fără reduit. Instituţia care s-a ocupat de lucrări a fost Direcţia Generală a Lucrărilor de Fortificaţiune, condusă de generalul Anton Berindei. În luna martie a anului 1893 erau finalizate Forturile 18 şi 1-8 (sectorul nordic) şi Fortul 13 aflat la sud. Doi ani mai târziu, întreaga centură de fortificaţii avea să fie terminată.

Am decis să dau și eu o fugă până la unele dintre ele. Nu a fost o aventură fructuoasă, reușind să intru doar în 2, deși, după anumite surse, 6 dintre ele ar mai fi complet abandonate, deci accesibile fără prea mult efort (neluând în calcul Fortul 13 - Jilava, de unde nu am primit niciun răspuns timp de o săptămână). Am decis să încep din nordul orașului, cu Bateria 4-5 Tunari.

Sursa Arhiva de Geografie



Este destul de ușor accesibilă, dacă ai o macetă cu tine. Tufișurile dese, pline de spini și toate crengile copacilor fac ca accesul la această baterie să fie destul de complicat și nu pentru orice aventurier. Deasemenea, anumite surse menționau faptul că această baterie ar fi inundată. Foarte adevărat. Nu am putut intra în baterie, doarece, în unele locuri apa ajungea chiar și până la genunchi. Și sunt șerpi. Probabil.


Continuându-mi drumul pe Centura Bucureștiului, încercându-mi norocul (fără noroc) pe la baze militare și forturi devenite depozite de cartofi (sau murături), ajung la una dintre cele mai populare baterii - Bateria 9-10, din Cățelu. La o aruncătură de băț de casă.

Nici aici situația nu este prea roză. Devenită groapă de gunoi și loc de dormit pentru unii boschetari, Bateria 9-10 suferă la fel de mult ca și surorile ei devenite depozite sau clădiri de birouri. Starea sa este totuși acceptabilă, iar intrarea nu este obturată de nimic. Am intrat, am făcut căteva poze și am plecat.





În încheiere, pot spune că îmi pare nespus de rău că aceste monumente militare au fost date uitării și, deși majoritatea se află în posesia MApN, nu exită niciun plan cu privire la reabilitarea celor rămase încă în picioare.

Pentru moment cărămizile lor continuă să fie pânze pentru grafferi sau case pentru cei pierduți la drumul mare.


Vezi și alte postări mai vechi despre același subiect:


Sursa informații: Arhiva de Geografie
vezi tot articolul

vineri, 16 octombrie 2015

Omul Verde

Reptilianul
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică din Sibiu

Inspirată din legenda Meșterului Manole, piesa de teatru Meșterul a lui Adrian Maniu începe prin a preciza că pe locul ales pentru construirea bisericii se aflau ruinele unui templu antic. Vegetația e întristată din cauza noilor schimbări, iar doleanțele ei nu par a fi ascultate. Aici se observă  cum trecerea de la păgânism la creștinism îmbrățișează conceptul filosofic panteist. De altfel, în piesa de teatru, statuia de aramă a zeului Pan, pe care breslașii au descoperit-o în ruinele templului, a fost topită pentru a face din ea clopotul noii biserici. Aici există o metamorfozare în urma căreia spiritele pământului cad în uitare sau în robia noului sistem monoteist pentru că dogmatica religiei ucide mitul și tradiția primordială.


În paralel cu această adaptare a legendei, merită luate în considerare câteva curiozități din sudul Transilvaniei. Decorațiile fitomorfe din bisericile evanghelice din Sibiu și Richiș fac parte dintr-un catalog vast de sculpturi religioase identificate drept reprezentări ale Omului Verde (Green Man). Conform celei mai evidente interpretări, Omul Verde este reprezentarea unui spirit păgân masculin, opus marii zeițe a pământului, Geea. El este un simbol al reînnoirii naturii și al vieții perpetuate cu fiecare anotimp. Se pare că la origine, Omul Verde a evoluat din zeități mai vechi precum Cernunnos, zeul animalelor din mitologia celtică, sau Pan și Dionis, protectorii turmelor și vegetației în mitologia greacă.

Așezate la baza ogivelor, figurile din piatră par să susțină întreaga greutate a bolților catedralei. Ele devin, astfel, sacrificiul necesar arhitecturii sacre și o reinterpretare a sorții lui Atlas, titanul osândit să poarte veșnic pe umerii săi bolta cerească. Așa-zisul Omul Verde apare ca un simbol al spiritului pământului, ca o mărturie a existenței mitului înaintea dogmelor. El sprijină fără voia sa ogivele și bolțile noii religii. 

Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
Detaliu figură fitomorfă din Biserica Evanghelică fortificată din Richiș
vezi tot articolul